Am nasul infundat. Ai putea sa-mi aduci cea mai aromata placinta din lume, calda si pufoasa in fata mea. Sau hidrogen sulfurat, clocotind, ridicandu-se din sulfura de fier. N-as simti nimic. Nu m-ar interesa. Aseara am auzit blocul trosnind. Undeva adanc in structura de beton si fire de metal, ceva plesnea, se misca greoi, facand pasi mici catre acoperis. In drumul sau, m-a trezit si pe mine. Am stat asa, nemiscata-n pat, ascultand, cu nasul infundat. Era ciudat? Este ciudat? De cateva nopti ascult linistea. Parca nu a existat niciodata. Parca nu s-a miscat niciodata. Poate doar atunci am auzit o secunda, doua, un oftat al peretilor si a tot ce este inauntru lor. Eram sigura ca exista ceva acolo. Viata. Vise. Acum e doar liniste. Nasul meu nu mai este infundat.
Am crezut pentru ca... parea real. Imi placea prespectiva. O viata mica, minuscula, de ordinul moleculelor, inauntru aparamentului meu. Inauntru zidurilor. Ca si cum n-ar avea ziduri. Ma intreb daca a ajuns pana sus. Si daca... stiu ca nu este real. Stiu. Zambesc si te intreb: este ciudat? era ciudat?
Nu era un vis. Am auzit. Am auzit cum inauntru se miscau lucruri zidite cu mortar. Ce chestie, poti sa o iei ca pe o metafora. Reprezentand schimbarea.
- Nu mai vine, e plecata. Asa urla cineva pe strada, la telefon. Vorbea despre schimbare?
Şi da, sunt răcită. Şi pentru asta, am uitat să scriu cu diacritice. Şi nu am chef să le pun acum, după, ochii mei încep iaraşi să mă usture. Şi poate că aberez, dar ştiu sigur ce am auzit. Nu era din cauza răcelii.
Am întarziat din nou. Nu pot să-mi scriu ideile niciodată la timp. Nu-mi trebuie un ceas. Poate o alarmă.
In loc de introducere
luni, 28 septembrie 2009
marți, 30 iunie 2009
Coo-coo!
Îmi amintesc de bicicleta aceea. E ciudat, e printre puţinele lucruri pe care mi le amintesc de atunci. Sunt imagini vizuale şi auditive, nu neapărat în “sepie”, ci fotografii cu luminozitate exacerbată. D’aia probabil nici nu pot să zic ce culoare era „prima mea bicicletă”. Ce pompos sună! şi sec.
Îi ziceam biţicletă când eram mică, ştii, eram atât de mică încât nici nu-mi aduc aminte câti ani aveam. Aşa funcţionează mintea mea, detalii imporante pentru tine, care asculţi sau citeşti asta, sunt pierdute. Să-ti spun ce nu mai ştiu? Marca ei (dacă avea vreuna), ce-am făcut ca să o merit, ziua când am reuşit să merg singură pe ea, şi ar mai fi multe. Ce ştiu? Ştiu că aveam o mână mare care mă ţinea de spate, care cobora scările blocului cu mine într-o parte şi cu bicicleta în alta. Bunicul întotdeauna avea timp şi rabdare pentru mine.
Nu ştiu (din nou) câte ore a pierdut în parcul ăla mic, făcând ture-ture în spatele meu, dar cândva, în vară, primavara, toamna, mergeam singură şi eram fericită. El, de pe bancă, ştiu sigur că era mandru. Mergeam singură şi, uneori, îmi ridicam picioarele- ce minune, lanţul şi pedalele se învarteau fără mine! Spuneam descoperirea mea la toată lumea. Tu m-ai auzit vreodată spunând-o?
Alte „imagini” sunt mişcate; era un drum de ţară, numai cu pietre mari şi albe. Genunchi juliti aveam în fiecare zi acolo, dar şi un zâmbet mare. Imi amintesc franturi din tot, imi amintesc căţei care imi fugăreau bicicleta mea rapida. N-am mers niciodată cu mâinile în vânt, fără ghidon, nici nu cred că am încercat, dar sentimentul pe care îl aveam era tot ce îmi trebuia (ar mai trebui să adaug şi un „atunci”? nu, cred ca daca m-as sui pe o bicicleta acum, ar fi la fel).
În culorile monotone ale oraşului, bicicleta mea stătea într-un colţ al balconului. Culoarea ei, oricare ar fi fost, era acum prafuita. Mică, atât de mică, încât mă întrebam cum am mers pe ea vara trecută. Probabil fiindcă era atât de mică, julită peste tot, cu o şa care se desprindea şi cu lanţul care trebuia mereu uns, poate d’asta n-am mai văzut-o. Poate s-a supărat. Nu i-am zis niciodată "pa"!, aşa cum nu zici nici copilăriei "pa!". Acum balconul e plin cu cărţi, butoaie cu varză şi cartofi. Parca era culoarea...mov-lila-verde-roz-galben-albastru? Alege pe care-o vrei, pentru mine nu conteaza. Biţicleta conteaza. Sau, mai bine, fantoma ei.
Asta e povestea noastră, a mea şi a bicicletei cu culoare indecisă. Aş vrea să mă întrebe mai mulţi oameni de ea, să-mi amintesc mai des. Ei mă întreaba însă doar de vreme.
Îi ziceam biţicletă când eram mică, ştii, eram atât de mică încât nici nu-mi aduc aminte câti ani aveam. Aşa funcţionează mintea mea, detalii imporante pentru tine, care asculţi sau citeşti asta, sunt pierdute. Să-ti spun ce nu mai ştiu? Marca ei (dacă avea vreuna), ce-am făcut ca să o merit, ziua când am reuşit să merg singură pe ea, şi ar mai fi multe. Ce ştiu? Ştiu că aveam o mână mare care mă ţinea de spate, care cobora scările blocului cu mine într-o parte şi cu bicicleta în alta. Bunicul întotdeauna avea timp şi rabdare pentru mine.
Nu ştiu (din nou) câte ore a pierdut în parcul ăla mic, făcând ture-ture în spatele meu, dar cândva, în vară, primavara, toamna, mergeam singură şi eram fericită. El, de pe bancă, ştiu sigur că era mandru. Mergeam singură şi, uneori, îmi ridicam picioarele- ce minune, lanţul şi pedalele se învarteau fără mine! Spuneam descoperirea mea la toată lumea. Tu m-ai auzit vreodată spunând-o?
Alte „imagini” sunt mişcate; era un drum de ţară, numai cu pietre mari şi albe. Genunchi juliti aveam în fiecare zi acolo, dar şi un zâmbet mare. Imi amintesc franturi din tot, imi amintesc căţei care imi fugăreau bicicleta mea rapida. N-am mers niciodată cu mâinile în vânt, fără ghidon, nici nu cred că am încercat, dar sentimentul pe care îl aveam era tot ce îmi trebuia (ar mai trebui să adaug şi un „atunci”? nu, cred ca daca m-as sui pe o bicicleta acum, ar fi la fel).
În culorile monotone ale oraşului, bicicleta mea stătea într-un colţ al balconului. Culoarea ei, oricare ar fi fost, era acum prafuita. Mică, atât de mică, încât mă întrebam cum am mers pe ea vara trecută. Probabil fiindcă era atât de mică, julită peste tot, cu o şa care se desprindea şi cu lanţul care trebuia mereu uns, poate d’asta n-am mai văzut-o. Poate s-a supărat. Nu i-am zis niciodată "pa"!, aşa cum nu zici nici copilăriei "pa!". Acum balconul e plin cu cărţi, butoaie cu varză şi cartofi. Parca era culoarea...mov-lila-verde-roz-galben-albastru? Alege pe care-o vrei, pentru mine nu conteaza. Biţicleta conteaza. Sau, mai bine, fantoma ei.
Asta e povestea noastră, a mea şi a bicicletei cu culoare indecisă. Aş vrea să mă întrebe mai mulţi oameni de ea, să-mi amintesc mai des. Ei mă întreaba însă doar de vreme.
marți, 2 iunie 2009
Mai ştii când...
Ai zis că-mi ghiceşti în caimacul de la lapte.
Trebuia să fie ceva, nu?
Trebuia să fie ceva interesant, cumva important,
măcar pentru universu’ ăsta mic de furnică.
Sau, mai era altă variantă,
Să ghicim în stele. Amândoi.
Şi să ne băgăm picioarele.
În băltoace,
în discursuri electorale,
în reclame,
în emisii radio,
internet wireless,
în mare, pe maluri cu scoici,
şi, dacă ne enervam putin,
şi în soare.
în tot.
Da’ n-a fost să fim.
Am fost atraşi
-la început câmpul magnetic se exercita slab-
în pânza asta freatică de miscare.
Freatică, fiindcă e dedesubt, sub orice nivel de existentă
la care am fi putut visa vreodată.
mai ştii când nu ne păsa de mâine,
sau că n-aveam umbrelă,
sau bani. A fost un timp
când nici nu atingeam pămantul.
Şi cel mai trist e că nici nu-ţi aduci aminte.
Trebuia să fie ceva, nu?
Trebuia să fie ceva interesant, cumva important,
măcar pentru universu’ ăsta mic de furnică.
Sau, mai era altă variantă,
Să ghicim în stele. Amândoi.
Şi să ne băgăm picioarele.
În băltoace,
în discursuri electorale,
în reclame,
în emisii radio,
internet wireless,
în mare, pe maluri cu scoici,
şi, dacă ne enervam putin,
şi în soare.
în tot.
Da’ n-a fost să fim.
Am fost atraşi
-la început câmpul magnetic se exercita slab-
în pânza asta freatică de miscare.
Freatică, fiindcă e dedesubt, sub orice nivel de existentă
la care am fi putut visa vreodată.
mai ştii când nu ne păsa de mâine,
sau că n-aveam umbrelă,
sau bani. A fost un timp
când nici nu atingeam pămantul.
Şi cel mai trist e că nici nu-ţi aduci aminte.
joi, 28 mai 2009
Hotărâre anulata
Îmi vine să râd, defapt să zâmbesc- mă hotărâsem să nu mai scriu pe blog. Ferm. Ca în reclamele alea cu Vichi lipo... Şi ce fac acum? Bine. Ce-am făcut acum câteva ore? Da, ei bine, am scris.
Ma mai amuză şi faptul că cineva mi-a spus că de fiecare dată când îmi citeşte rândurile îi apar în minte foarte luptatoare, ca un fel de hitler mai mic. Acum, stau şi mă gândesc, atunci când scriu (şi când citesc cu voce tare, mai rar) nu răstesc cuvintele, nu le lovesc cu bastonu' de cauciuc, nu le ud şi apoi le bag în curent alternativ. Nu, nu. Nu-mi dau seama cum de-am lăsat impresia asta.
Concluzie: universul, sau hai să mai simplificăm lucrurile (că poate universul e prea mare doar pentru mine) galaxia asta a conspirat malefic, şi tocmai când m-am hotărât (ferm!) că nu mai scriu, mi-a râs în faţă. Ce să fac, râd şi eu cu ea.
Ma mai amuză şi faptul că cineva mi-a spus că de fiecare dată când îmi citeşte rândurile îi apar în minte foarte luptatoare, ca un fel de hitler mai mic. Acum, stau şi mă gândesc, atunci când scriu (şi când citesc cu voce tare, mai rar) nu răstesc cuvintele, nu le lovesc cu bastonu' de cauciuc, nu le ud şi apoi le bag în curent alternativ. Nu, nu. Nu-mi dau seama cum de-am lăsat impresia asta.
Concluzie: universul, sau hai să mai simplificăm lucrurile (că poate universul e prea mare doar pentru mine) galaxia asta a conspirat malefic, şi tocmai când m-am hotărât (ferm!) că nu mai scriu, mi-a râs în faţă. Ce să fac, râd şi eu cu ea.
miercuri, 27 mai 2009
Clişeu - Ipocrizie
Să taci! să taci, auzi? Nu care cumva să-ti deschizi gura. Orice ai spune mi-ar schimba părerea despre tine. Acum- trăim în nişte vremuri foarte hilare- trebuie să-ţi ţii aripile cât mai strâns, acoperite de-o manta neagră. Un singur foşnet suspendat în aer aduce semne de întrebare. Fără să stăm pe gânduri, te-am decapita.
Cum, "de ce"? Pentru că ne deranjează această afişare subită a unui talent, neprevazută si neprogramată. Ne irita simţurile şi, ce-i drept, ne loveşte frontal egoul. Noi ăştia, fără aripi, n-am ezita să-ţi sărim la gât din prima secundă, dacă n-am trăi într-o societate atât de elevată. (Aşa, ţi-am fura capul, ca apoi să te expunem în piaţa mare, să-ţi vadă toata lumea aripile.) Să fim sadici e deja o a doua natură - dacă n-ai aripi, nimic, nimic, ţi se perie egoul cu înfumurare şi ţi-l învată la şcoală ca e OK. Eşti OK. Ceilalti însă, nesimţiţii, anormalii, ăia care n-au nevoie nici de şcoală, "să aruncaţi cu pietre în ei!"- asta e ce ne învaţă. Nu chiar pe faţă, fiindcă trebuie să se menţină un nivel de bun simţ, de clasă.
Astazi, pe toate scenele, găseşti improvizaţii, aripi false construite din paiete si sclipici, cu aurore din neon. P'ăştia îi slăvim. "sunt ca noi", zicem "dar au avut puterea să se renască". Altfel, în mediul urban, rural sau al jungei, orice afişare accidentală sau voită a adevăratelor exemplare este criticată. Controversată. Ajungem sa afirmăm că "cea mai mare ipocrizie a omului este falsa modestie", că "marturisirile de modestie sunt o ambiţie deghizată". Da! Sunteţi nişte ipocriţi, auziţi? Sunteţi ipocriţi că v-aţi născut şi continuaţi să trăiţi.
Cum, "de ce"? Pentru că ne deranjează această afişare subită a unui talent, neprevazută si neprogramată. Ne irita simţurile şi, ce-i drept, ne loveşte frontal egoul. Noi ăştia, fără aripi, n-am ezita să-ţi sărim la gât din prima secundă, dacă n-am trăi într-o societate atât de elevată. (Aşa, ţi-am fura capul, ca apoi să te expunem în piaţa mare, să-ţi vadă toata lumea aripile.) Să fim sadici e deja o a doua natură - dacă n-ai aripi, nimic, nimic, ţi se perie egoul cu înfumurare şi ţi-l învată la şcoală ca e OK. Eşti OK. Ceilalti însă, nesimţiţii, anormalii, ăia care n-au nevoie nici de şcoală, "să aruncaţi cu pietre în ei!"- asta e ce ne învaţă. Nu chiar pe faţă, fiindcă trebuie să se menţină un nivel de bun simţ, de clasă.
Astazi, pe toate scenele, găseşti improvizaţii, aripi false construite din paiete si sclipici, cu aurore din neon. P'ăştia îi slăvim. "sunt ca noi", zicem "dar au avut puterea să se renască". Altfel, în mediul urban, rural sau al jungei, orice afişare accidentală sau voită a adevăratelor exemplare este criticată. Controversată. Ajungem sa afirmăm că "cea mai mare ipocrizie a omului este falsa modestie", că "marturisirile de modestie sunt o ambiţie deghizată". Da! Sunteţi nişte ipocriţi, auziţi? Sunteţi ipocriţi că v-aţi născut şi continuaţi să trăiţi.
vineri, 22 mai 2009
Leapsa, leapsa, leapsaaa!!
1) Ce autor apare cel mai des la tine in biblioteca?
Cred ca Frank Herbert.
2) Din ce carte ai mai multe exemplare?
"Probleme de chimie"...sec, nu?
3) De ce personaj de fictiune esti sau ai fost amorezat in secret?
...
4) Ce carte ai citit cel mai des?
Beats me...cred ca manualul de info, la cat am avut nevoie de el.
5) Care era cartea ta preferata la 10 ani?
Parca ceva intitulat "furnicelul Freda" :))
6) Care a fost cea mai proasta carte citita anul trecut?
Orasul cu salcami. E mai rau ca George Sovu.
7) Care a fost cea mai buna carte citita anul trecut?
Travesti :D
8 ) Daca ar trebui sa obligi pe cineva sa citeasca o carte, care ar fi aceea?
Istoria literaturii romane, de Calinescu. Aia lectura...
9) Cine crezi ca ar trebui sa castige premiul Nobel pentru literatura?
Din cate-am mai citit, Kundera.
10) Ce carte ti-ar placea sa vezi ecranizata?
ceva care sa te scuteasca de dezamagirea de a citi cartea...probabil ca Magicianul.
11) Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar.
Hiii, hiiii... parca am visat odata ca eram un magician, da' nu mai tin minte daca aveam matura.
12) Care e cartea cea mai putin culta pe care ai citit-o ca adult?
Trei povestiri de Umberto Eco?Citeam si radeam. Nu vreau sa zic ca Eco nu e cult...
13) Care e cartea cea mai dificila pe care ai citit-o?
Pas, pas, pas (ca inca n-am terminat-o)
14) Preferi autorii francezi sau rusi?
Rusii!
15) Shakespeare, Milton, sau Chaucer?
Nooone.
16) Ce te deranjeaza cel mai mult in activitatea lecturii?
Daca sunt pe drum, gropile.
17) Care e romanul tau favorit?
"Extrem de tare si incredibil de aproape" sau "Crima si pedeapsa"
18) Joci ceva?
Leaspa!
19) Povestiri scurte, schiţe?
Ihi, multe de pe bloguri... nu mai stiu sa dau nume.
20) Non-fictiune?
Nu prea-s adepta...pana acum nu m-a impresionat.
21) Scriitorul favorit?
Foer/ Dostoievski/ Sorescu
22) Ce scriitor crezi ca este supraevaluat?
Multi, multi, prea multi...mai ales aia cu amurgu'.
"Trei dinti din fata" de Sorescu.
1) Ce autor apare cel mai des la tine in biblioteca?
Cred ca Frank Herbert.
2) Din ce carte ai mai multe exemplare?
"Probleme de chimie"...sec, nu?
3) De ce personaj de fictiune esti sau ai fost amorezat in secret?
...
4) Ce carte ai citit cel mai des?
Beats me...cred ca manualul de info, la cat am avut nevoie de el.
5) Care era cartea ta preferata la 10 ani?
Parca ceva intitulat "furnicelul Freda" :))
6) Care a fost cea mai proasta carte citita anul trecut?
Orasul cu salcami. E mai rau ca George Sovu.
7) Care a fost cea mai buna carte citita anul trecut?
Travesti :D
8 ) Daca ar trebui sa obligi pe cineva sa citeasca o carte, care ar fi aceea?
Istoria literaturii romane, de Calinescu. Aia lectura...
9) Cine crezi ca ar trebui sa castige premiul Nobel pentru literatura?
Din cate-am mai citit, Kundera.
10) Ce carte ti-ar placea sa vezi ecranizata?
ceva care sa te scuteasca de dezamagirea de a citi cartea...probabil ca Magicianul.
11) Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar.
Hiii, hiiii... parca am visat odata ca eram un magician, da' nu mai tin minte daca aveam matura.
12) Care e cartea cea mai putin culta pe care ai citit-o ca adult?
Trei povestiri de Umberto Eco?Citeam si radeam. Nu vreau sa zic ca Eco nu e cult...
13) Care e cartea cea mai dificila pe care ai citit-o?
Pas, pas, pas (ca inca n-am terminat-o)
14) Preferi autorii francezi sau rusi?
Rusii!
15) Shakespeare, Milton, sau Chaucer?
Nooone.
16) Ce te deranjeaza cel mai mult in activitatea lecturii?
Daca sunt pe drum, gropile.
17) Care e romanul tau favorit?
"Extrem de tare si incredibil de aproape" sau "Crima si pedeapsa"
18) Joci ceva?
Leaspa!
19) Povestiri scurte, schiţe?
Ihi, multe de pe bloguri... nu mai stiu sa dau nume.
20) Non-fictiune?
Nu prea-s adepta...pana acum nu m-a impresionat.
21) Scriitorul favorit?
Foer/ Dostoievski/ Sorescu
22) Ce scriitor crezi ca este supraevaluat?
Multi, multi, prea multi...mai ales aia cu amurgu'.
23) Ce carte ti-ai lua pe o insula pustie?
"manual practic de supravietuire pe o insula pustie" :P
24) Si…acum ce citesti?"manual practic de supravietuire pe o insula pustie" :P
"Trei dinti din fata" de Sorescu.
joi, 21 mai 2009
Hotărâre
N-am mai scris nimic de mult. Defapt, am scris nimic de multe ori. Saptamana trecuta, de exeplu, am scris un nimic de algoritm care calcula cate cifre are un numar din baza 10 intr-o baza q... si mai multe nimicuri de tipul asta. Nu pot sa scriu asta pe blog, nu? Nimic, nimic, nimic.
Nu pot spune ca am scris ceva special de mult timp. Sau ceva. Am gasit niste caiete vechi, si erau scrise cu cerneala... ce frumos era atunci! (la scrisul meu ma refer)
Ce vreau sa zic e: nu cred ca mai scriu. nimic. sincer, ultima oara cand mintea mea s-a deschis si s-a chinuit mai mult de 5 minute sa faca legaturi coerente (si, as vrea eu sa cred, cat de cat... dragute) a fost in toamna. Adica nu acum.
Nu pot spune ca am scris ceva special de mult timp. Sau ceva. Am gasit niste caiete vechi, si erau scrise cu cerneala... ce frumos era atunci! (la scrisul meu ma refer)
Ce vreau sa zic e: nu cred ca mai scriu. nimic. sincer, ultima oara cand mintea mea s-a deschis si s-a chinuit mai mult de 5 minute sa faca legaturi coerente (si, as vrea eu sa cred, cat de cat... dragute) a fost in toamna. Adica nu acum.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
